Despre satul Cartal(Orlovca) Aliona Ivanov, cl. 9-a, s.Orlovca, r-ul Reni, Ucraina Profesor Angela Caun-Ichim

#1
„ Noroc, satule!
Privite de sus, de la înălţimea păsării în zbor, satele noastre par a fi adevărate şiraguri de mărgăritare, revărsate pe mantia verde al plaiului nostru. Îndeosebi de frumoase sunt ele primăvara, când înfloresc cireşii, toamna, când rugineşte frunza-n vii, când în fiecare casă miroase a gutuie, a rod de tămâioasă.
Dar să deschidem porţile satului. Să-i ascultăm viorile... Satul are multe de spus!!!
Întrucât orice aşezare de oameni începe cu o vatră, cu un cămin, să facem mai întâi cunoştinţă cu istoria satului nostru.
Satul nostru are o istorie bogată. Pînă în anul 1512 satul se numea „Obluciţa”, pe urmă – „Cartal”. Denumirea aceasta i-au dat-o turcii, care des veneau pe aici. Dar din 1944 satul poartă numele „Orlovca”. În 1713 Dimitrie Cantemir, scriitor, carturar moldovean şi om politic, în cartea sa „Descrierea Moldovei” scrie despre cetatea Cartal şi evenimentele ce se petreceau aici, spune că Cartalul este aşezat pe partea opusă a Isaccei, pe malul Dunării. Dar istoria satului a fost cunoscută mai profund tocmai în anul 1962, când „Piatra” şi-a deschis tainele ei. În 1962, după un şir de săpături arheologice a fost stabilit că „Piatra” are aproape 2 mii de ani, fiind găsite obiecte din lut cu desene şi arme din perioada aceea.
O casă bună e bucurie pe pămînt. Dar un sat? Un sat înseamnă nu numai case. El înseamnă, mai întâi de toate, oameni – stăpâni ai gliei. Şi, ca orice stăpâni şi gospodari adevăraţi, ei îi cunosc preţul, stiu să o îngrijească şi să o cânte, purtând-o în inimă aidoma unui dor.
Satul nostru este leagănul multor oameni cu care se mândreşte. Cine nu-l cunoaşte pe Gheorghe Ivanov, doctor în ştiinţe medicale, docent al catedrei de oftalmologie a Universităţii de Medicină din Chişinău, care a ajutat mulţi consăteni. El este nu numai un bun medic, dar şi un dansator fără pereche, conducător şi coreograf al ansamblului de dansuri populare „Veselia”. La noi în Cartal s-a născut şi pictorul Tudor Botin cunoscut în Moldova, Rusia şi tocmai în Franţa.
Bătrânii... bătrânii noştri. Dacă ai sta să te gândeşti mai bine, ce poate fi mai frumos, decât să dăruieşti lumii un izvor cu apă cristalină, o floare rară, un pom sădit de mâinile tale! Ne-am obişnuit să vedem peste tot bătrâni şi copii, ca două verigi ale unui lanţ, ce se cheamă viaţă. Bătrânii sunt mândria noastră de ieri şi de azi, copiii – nădejdea de mâine. Acordând respectul şi atenţia cuvenită trecutului nostru, ne gândim şi la viitor şi-i purtăm o grijă deosebită.
Cum se odihnesc copiii şi sătenii noştri? De exemplu, la şcoală în fiecare an este organizată o tabără de odihnă pentru copii, în care se fac diferite excursii şi cîte şi mai cîte. Se face tot posibilul ca elevii să se odihnească bine, să poată veni la şcoală mai căliţi, mai sănătoşi, cu noi forţe de muncă.
...Departe de hotarele noastre a devenit vestit ansamlul de dansatori amatori „Opincuţa”. Cântecul şi dansul sunt nelipsite din viaţa săteanului, căci aşa e firea lui, fiindu-i caracteristice hazul, vorba cu tâlc, ţinuta destoinică, mândria şi nepotolita-i dorinţă de a face viaţa mai avută, mai frumoasă.
Din străfunduri de veacuri vin să ne însenineze viaţa, obiceiurile vechi, cântecele de nuntă, claca, şezătoarea, mărţişorul... Toate ni-s scumpe. Dar nimic nu trezeşte în inima săteanului nostru atâtea emoţii, ca obiceiurile legate de sosirea Crăciunului şi Anului Nou.
În ciuda tuturor greutăţilor cărtălenii au păstrat, ca pe un mărgaritar, sărbătoarea de Crăciun. Crăciunul este adorat atât de copii, cât şi de maturi, care umblă pe la casele gospodarilor cu cele mai frumoase colinde, urându-le gazdelor un an bogat, sănătate, voie bună şi noroc. Tot satul vuie de clinchetul clopoţeilor, sunetul clarinetelor, chiote de flăcăi, care dau de veste că ne sosesc colindătorii.
La Anul Nou toate porţile sunt deschise. Şi se adună picii pe la ferestre, urându-le celor vârstnici sănătate şi belşug în noul an. În noaptea de Anul Nou rar cine aţipeşte. Pentru că oricum ai fi – tînăr ori bătrîn – te trezeşti deodată ca într-o lume de basm, de vis. Şi ai vrea ca visul acesta să ţină mult, cît o viaţă de om. Visul însă dispare. Ca o sanie cu zurgălăi. Tot mai departe şi mai departe ducând cu sine clinchetul viu, până în străfund de copilărie.
Memoria noastră... La răspântia vremurilor pământul noastru a cunoscut mulţi oameni, care i-au făcut cinste. Aceştea sunt veteranii de război, care în timpul de faţă, din păcate, nu mai sunt. Câţi ostaşi au plătit cu preţul vieţii lor eliberarea meleagului nostru de sub jugul fascist? Aproape că nu există sat, care să nu aibă în centru un monument, în piatra caruia sunt săpate zeci de nume ale celor care au luptat şi au căzut în bătălie – ruşi, moldoveni, ucraineni... La postamentul lor totdeauna se văd flori, semn de adîncă şi eternă recunoştinţă a poporului eliberat.
Memoria satului e ca o temelie pe care se înalţă frumosul prezent şi luminosul viitor.
...Niciodată satul nostru n-a fost mai tînăr ca azi, mai bogat, mai mândru de destinul pe care-l are. Deci să-i deschidem porţile, să-i ascultăm viorile, să vină musafirii...”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori

cron