Despre Arad, Biro Cristina, Colegiul Național „Vasile Goldiș”, prof. coordonator Viorel Dolha

#1
O filă din istoria Aradului : Contribuția Aradului la mișcarea revolutionară
pașoptistă
Biro Cristina, clasa IV C
Colegiul National Vasile Goldiș Arad
Prof.coordonator :Dolha Viorel

Aradul, orașul vestic al României, poarta principală de intrare în țară din Europa, scăldat de apele râului Mureș și brăzdat de dealurile și munții Zărandului, este cunoscut prin trecutul istoric ca unul din cele mai vechi orașe ale țării fără de care România nu ar fi completă.
Documentele istorice susțin atestarea sa încă din secolul al XI-lea sub denumirea de Orod, care amintește de de un nume cavaleresc supus regelui maghiar Ștefan I al Ungariei, fapt care ne duce cu gândul la ocuparea Transilvaniei și implicit a Aradului. De-a lungul existenței sale, Aradul a cunoscut și ocupația otomană în secolul XVI, urmată de cea austriacă în secolul al XVII și austro-ungara din 1867 până la Marea Unire din 1918, când Aradul a devenit orașul liber al României Întregite.
În secolul XVIII-XIX, Aradul s-a remarcat ca un centru economic, politic și cultural dezvoltat. La aceasta a contribuit și influența austriacă, întrucât se dorea în toate teritoriile stăpânite de habsuburgi să existe o viață economică dezvoltată și oameni instruiți capabili să facă față cerințelor societății. La 21 august 1834 Împăratul Francisc I al Imperiului vienez a acordat Aradului o diplomă cu titlul de” Oraș liber regesc „, ce specifica actul de naștere al Aradului modern. Un rol important în dezvoltarea economică arădeană din această perioadă l-au avut breslele meșteșugărești, care pregăteau tinerii ucenici în diferite meserii. La terminarea stagiului de pregătire când deveneau calfe, băteau un cui într-un trunchi de copac ce simboliza trecerea lor prin Arad. Trunchiul de copac a fost păstrat în Casa cu lacăt de pe strada Tribunul Dobra, iar astăzi se găsește la Muzeul de Istorie din Arad.
Aradul a fost cunoscut prin fabricile existente în această perioadă : o fabrică de mașini unelte, fabrica de spirt și drojdie și o moară ce poartă numele fraților Neumann. Remarcarea Aradului, a fost ilustrată și prin clădirile sale arhitecturale construite în perioada ocupației habsburgice, pentru care Aradul a fost numit și „Mica Vienă”. Una dintre acestea este reprezentată de Hotelul Crucea Albă, în prezent Hotelul Ardealul.în fata hotelului se afla stația de poștalion a orașului.În sala festivă a hotelului au concertat Franz List și Iohann Strauss fiul. Tot aici au poposit Împăratul Iosif al II-lea în 1874, sosit la Arad cu ocazia inaugurării noului teatru, precum și personalității culturale românești și maghiare Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ocatvian Goga, Ady Endre.
Însemnătatea Aradului a fost remarcată și prin școlile existente aici. La loc de cinste s-a aflat Preparandia Arădeană înfiintată în anul 1812 , prima școală de învățători din România, ilustrată prin dascălii săi Dimitrie Țichindeal, Petre Pipoș, Constantin Diaconovici Loga și alții. Sloganul acestei instituții era “Minte, mărită națiune”.O instituție de învățământ faimoasă în acele vremuri și în zilele noastre a fost Gimnaziul regal înfințat în anul 1745, având ca elevi prestigioși oameni de cultură precum: Ioan Slavici, Moise Nicoară, Vasile Goldiș. Gimnaziul și-a luat denumirea de la cei doi reprezentanți ai lumii culturale Ioan Slavici și Moise Nicoară.
Viața religioasă arădeană în secolele XVIII-XIX a fost reprezentată prin construirea catedralei ortodoxe având hramul Sfântului Ioan Botezătorul , ridicată prin efortul material al locuitorilor arădeni, alături de alte biserici, fapt datorat edictului de toleranță dat de Curtea Vieneză, prin care se acorda drept de funcționare a religiei ortodoxe și în părțile arădene.
Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită unor factori naturali datorați inundației din 1844 dar și politici reprezentați de Revoluția din 1848-1849,Aradul a cunoscut o perioadă de stagnare economică , de pierderi materiale și vieți omenești. Începută în luna februarie 1848 la Paris ,când muncitorii și studenții de aici au cerut drepturi la o viață decentă și abdicarea regelui Louis Philippe, un rege care domnea în mod absolut numit și “regele bancher”, revoluția s-a extins în Viena, Ungaria, Moldova, Țara Românească,Transilvania și în părțile Aradului Arad. Mulțimea revoluționarilor de aici a umplut Piața principală Avram Iancu cerându-și drepturile adresate Consiliului Orășenesc. Mișcările revoluționare de aici au fost pregătite de intelectualii arădeni , dascăli ai Preparandiei Alexandru Gavra, Vincențiu Babeș, luptători pentru drepturile românilor , în condițiile în care maghiarii , care făceau parte din imperiu alături de alte națiuni printre care și români transilvăneni , au cerut Unirea Transilvaniei la Ungaria. Aplicând” principiul împarte și dezbină”, habsburgii au declarat că sunt de acord cu cererea maghiarilor pentru ca apoi să intervină cu sprijinul Rusiei la înfrângerea ambelor revoluții maghiară și română. Rusia era și ea o putere interesată să înfrângă mișcările revoluționare din vremea aceea. Lupta arădenilor apărarea Transilvaniei s-a manifestat prin participarea lor la adunările de la Blaj, prin care se refuza anexarea Transilvaniei la Ungaria , se cereau drepturi pentru națiunea română din Transilvania. Motivația arădenilor de a lupta alături de frații lor transilvăneni s-a accentuat și datorită versurilor scrise de Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te române”, determinând trezirea conștiinței naționale și care au devenit Imnul României.
Întrucât hotărârile luate la Blaj nu au fost luate în considerare, de Curtea vieneză, au hotărât ca la următoarea adunare ținută tot la Blaj să vină înarmați. Au participat aproape 20.000 de transilvăneni dintre care și țărani arădeni din părțile Hălmagiului. Aproape toată Transilvania a fost cuprinsă de valul mișcărilor revoluționare , exprimate prin confruntarea dintre cele două națiuni maghiară și română. Zona Munților Apuseni a fost apărată de Avram Iancu. În zona județului Arad la Semlac , Sepreuș, Căpruța, Conop au avut loc alte câteva confruntări care nu au adus nici un beneficiu nici uneia dintre cele două națiuni. Astfel că fruntașii revoluționari pașoptiști și în special Nicolae Bălcescu au elaborat necesitatea colaborării celor două națiuni și a luptei lor împotriva stăpânirii comune habsburgice. În acest sens, Nicolae Bălcescu afirma:”Eu aș fi vrut ca ungurii să se fi purtat altfel, să nu fi provocat pe români și să se fi înfrățit cu dânșii căci lucrurile ar fi luat o forță cu totul nouă”
În drumul său de trecere în Transilvania pentru a lua legătura cu Avram Iancu, fruntașul revoluționar pașoptist Nicolae Bălcescu a trecut și prin Arad deghizat în costum popular de moț vânzând ciubere pentru a nu fi recunoscut de autoritățile habsburgice de aici.
Pactul de pacificare între cele două națiuni s-a încheiat prea târziu , întrucât la cererea austriecilor au intervenit și trupele rusești care împreună au înfrânt revoluția maghiarilor, care a capitulat la 13 august 1849 la Șiria.
În orașul Arad s-au dat lupte între trupele austriece aflate în Cetatea arădeană , situată în Lunca Mureșului, construită la inițiativa împărătesei Maria Tereza , în perioada 1763-1783 și armata revoluționară maghiară, care a bombardat orașul cu tunurile, încât:” rară casă a rămas fără să nu fi suferit vreo vătămare”. Populația orașului s-a refugiat în câmpurile din apropiere. Comandantul imperial Heyneau a dat ordin pentru dezarmarea trupelor din zona Zărand și Arad. Mulți țărani din părțile Aradului au fost închiși în cetatea arădeană, bătuți, schingiuiți pentru că participaseră la revoluție. Cetatea arădeană a funcționat până în anul 1918 ca punct strategic de apărare sudică a Imperiului habsburgic. Aici au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan iar mai târziu în urma intervenției armatei austriece pentru înfrângerea Revoluției franceze, în perioada 1789-1815 sute de prizonieri francezi. Tot aici a fost închis și Gavrilo Princip, cel care îl asasinase pe arhiducele Franz Ferdinand, aruncând Europa în Primul război mondial. Tribunalul din Arad a judecat participanții la revoluție. Între cei judecați și condamnați la ani de închisoare în Cetatea arădeană s-a aflat și fruntașul revoluționar bănățean Eftimie Murgu. Acest Tribunal a pronunțat 489 de sentințe din care 219 condamnări la moarte, între care și cei 13 generali participanți la lupta revoluționară în cadrul armatei maghiare. Acești luptători pentru libertate au fost executați în data de 6 octombrie 1849 la Arad, 4 prin împușcare în șanțul cetății iar 9 au fost spânzurați la marginea acesteia. În amintirea celor 13 generali s-a amplasat Statuia Libertății din Arad situată în Parcul reconcilierii româno-maghiare. Aici se găsește și Arcul de Triumf, ca simbol al luptei românilor arădeni și transilvăneni pentru libertate și drepturi democratice.
Aceasta a fost povestea Aradului meu legată de aportul arădenilor la mișcarea revoluționară pașoptistă menită să ducă la libertatea Transilvaniei și a arădenilor. Dacă vrei să afli alte povești despre Arad și arădeni te invit să faci o vizită în orașul de pe Mureș .Vei afla că fiecare clădire și fiecare loc pe care mergi , este gata să-ți dezvăluie povestea sa fascinantă.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Google [Bot] și 0 vizitatori

cron