Despre localitatea Hălmagiu, județul Arad, Albac Andrei, clasa a-IV-a A, Colegiul Național Vasile Goldiș, Arad,

#1
DESPRE COMUNA HĂLMAGIU

Hălmagiu este o comună în județul Arad, Crișana, România, situată în depresiunea cu același nume, la confluența râului Hălmăgel cu Crișul Alb, la poalele Munților Bihor.Prima atestare documentară a localității Hălmagiu datează din anul 1390.
Principalele obiective turistice ale comunei sunt:
- ruinele cetatii Halmagiului fiind un puternic pilon de apărare a acestor locuri între secolele XVI – XVlll, care a fost cucerita si distrusa in anul 1706 datorita rascoalei anihasburgice;
- Grota de la Sortoc tunel din sistemul defensiv al cetatii, practicabili pana in 1950;
- Piatra Cinzaiului , folosita pana in 1800 pentru pedepse corporale aplicate iobagilor, din ordinul “Domeniului”. Scaunul domnesc era investit cu dreptul sabiei (ius gladii), de asemenea acesta putea să pronunţe şi sentinţa capitală.;
- Birtul Mare, ridicat in 1764 de familia Bethlen ca resedinta-castel, ulterior han si postalion;
- monumentul închinat lui Avram Iancu;
- monumentul Eroilor Neamului, la intrarea în vechiul cimitirul ortodox;
- biserica ortodoxă voievodală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1440, cu picturi murale din secolul al XV-lea; este atribuită voievodului Moga; Nava dreptunghiulară tăvănită, altar pătrat boltit în semicilindru, turn-clopotniță pe vest. Picturi murale de o remarcabilă frumusețe, interpretând în spirit local forme ale picturii bizantin-paleologe (sec. XIV-XV). Monument restaurat în 1974-1975;
Comuna Halmagiu este renumita pentru targurile sale,atestate documentar la 1752,unde se strang locuitori din 60-80 de sate din jur.Nu exista satean din zona care sa nu fi strabatut Piata Centrala a comunei ( Piata Racovician), in zi de targ, in cautarea unui iosag (animal domestic) necesar in gospodarie. Dar cel mai vestit este “ Targul Sarutului”,numit si “Targul SanToaderului” sau “Targul Nevestelor” care are loc in fiecare an, in luna februarie.In ziua targului,nevestele tinere,maritate in ultimul an, dar nu cele vaduve, vin de obicei singure, fara barbati sau insotite de socrii. Ele poarta cel mai fumos costum popular facut din canepa sa mistir (bumbac), brodat cu forme geometrice in culori de rosu aprins, negru,albastru si galben, cu fir metalic auriu sau argintiu, “carpa” (invelitoarea capului) bogat ornamentata, salbe de bani cu trei sau patru randuri,cizme rosii cu inflorituir de motive romanesti si vetitele sube de Buteni. Purtand ulcioare impestritate pline cu viars, razand si glumind, ele saruta barbatii pe care-i intalnesc, rude sau cunostinte, chiar si pe straini daca acestia se arata a fi oameni cum se cade si ele sunt sigure ca n-au sa fie refuzate.Cei sarutati la randul lor le raspund la fel si le cinstesc cu bani, ca sa fie cu noroc proaspata casatorie, apoi beau vinars din ulcior.
Cele mai multe datini si obiceiuri au fost legate de anumite date calendaristice, sarbatori sau de timpul premergator acestora, precum si de principalele momente din viata oamenilor: nasterea, casatoria si moartea.
LA CRÃCIUN se practicã: "umblatul dupa pizarai", "umbletul cu duba", "cu steaua", "cu craii", "cu lumea" si "umblatul cu turca". Umblatul dupa pizarai se practica de catre copiii mici, în cete, care în ajunul Craciunului mergeau la casele oamenilor . Stapânul casei baga în traista fiecarui copil câte un pizarau, adica un colacel facut din faina de grâu, apoi arunca pe jos mere, nuci si bani din metal, dupa care copii se înghesuiau sa adune cât pot mai mult.UMBLATUL CU DUBA se practica de catre feciori si barbati în seara de ajun, în prima zi de Craciun, pâna seara târziu, si a doua zi.TURCA era un teatru folcloric, ambulant, legat exclusiv de sãrbãtoarea Craciunului.Un grup de persoane mascate, unul îmbrãcat în bundã de oaie, cu cãciulã, mustãti mari, toiag puternic în mâni, cu care lovea mereu în pãmânt, era numit "mosu". Altul era îmbrãcat în haine vechi, cu mascã pe fatã, purta o traistã plinã cu cenusã si puscã din lemn si se numea "tiganul" iar lângã el un altul îmbrãcat în haine pãstoresti, numit "fluierasul" si, în fine, personajul central, turca, era obiectul tuturor atentiilor, se îmbrãca în haine rosii, purta în dreptul capului un bot de lemn reprezentând un cioc de rata, cu un ciucur si un clopotel sub bãrbie, cu douã coarne de caprã sau de vacã, deasupra cãrora avea ciucuri si clopotei.
LA PASTI copiii umblau dupã ouã rosii, sau împistrite, având fiecare câte o sticlutã de circa 100 gr. în care puneau apã de colonie amestecatã cu apa, iar altii, mai sãrmani, apã cu sãpun parfumat, apoi legau sticluta la gurã cu un petec de pânzã albã si cu acest continut stropeau fetele mari si pe membrii familiei pe care o vizitau. În schimbul acestei atentii erau rasplatiti cu câte un ou rosu si uneori cu bani si prãjituri. Ouãle primite le bagau în buzunare sau când primeau mai multe, le puneau într-o batistã legatã în patru colturi, apoi le numãrau lãudându-se cu ele si cu banii primiti .Se mai practica si jocul cu ouale si cu banii, adica dãdeau cu monede de metal în ou si dacã moneda intra în oul rosu la prima loviturã, cel care a dat cu moneda câstiga oul, iar dacã nu o câstiga cel care a tinut oul. Jocul se continua pâna când moneda intra în ou, de fiecare datã cel care tinea oul putând câstiga mai multe monede.
ARMINDENUL este o traditie pãstratã si în aceste locuri ca la data de 1 mai sã se arboreze la poarta fiecãrei gospodãrii câte un arbust de fag, înalt de circa 4 m, tãiat din pãdure si adus în preziua zilei de 1 mai. Acesta se înfige lânga unul din stâlpii portii si se pãstreazã pânã la sfârsitul lunii iulie când cu lemnele din el se coace prima pâine din recolta de grâu a anului în curs.Arbustul acesta se numeste "arminden".


ALBAC ANDREI,
clasa a IV-a A,
Colegiul Național Vasile Goldiș Arad,
coordonator prof. Fărcuț Rodica

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron