Despre localitatea Porumbești, raionul Cantemir: Munteanu Mihaela, clasa a XI-a ,I.P.L.T,,D.Cantemir"

#1
„ Acolo unde dorul nu mai doare
Şi lanul cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Si merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.”

Valeriu Cercel

“Veșnicia s-a născut la sat”…așa spunea Lucian Blaga. Eu cred că nu doar veșnicia s-a născut acolo, ci și însuți timpul,umanitatea, copilăria. Satul este , mai mult sau mai puțin, locul unde se respectă obiceiurile și tradițiile, locul unde oamenii se înfrățesc cu pământul. Acești oameni știu să se bucure de fiecare moment, de fiecare picătură de ploaie sau fulg de zăpadă, iar eu mă bucur că am avut posibilitatea să mă nasc și să cresc un astfel de om. Nimeni nu inspiră aerul dimineții și nu se mândrește de grădina lui așa cum o face țăranul.În timp ce unii văd fenomenele naturii ca pe niște capricii, oamenii de la sate le interpretează ca fiind niște binecuvântări, un dar de la Dumnezeu, care în anumite anotimpuri sunt din ce în ce mai rare sau lipsesc complet. Oamenii de la sat sunt oamenii care au trăit liber, oameni care cunosc noțiunea timpului și singurii capabili să trezească, parcă, o lume arhaică adormită de secole.
Moldova e plină de minuni, iar una dintre ele se află la sudul ei. Da, vorbesc despre baștină, despre locul unde am copilărit și am alergat prin iarbă, locul unde soarele ardea altfel și păsările cântau mai frumos. În Basarabia sunt 1 681 de localităţi. Aceste sate, pline de oameni gospodari găzduiesc o mulțime de locuri pitorești. Când mie dor de copilărie, aici, în Porumbești, satul menționat documentar în 1822, cu o suprafaţă de circa 1.35 kilometri pătraţi și cu un perimetru de 8.60 km, încer să regăsesc o părticică din ea. Satul meu e unic pentru amintirile frumoase pe care mi le-a dat. Aici am încercat să visez, am încercat să iubesc și am văzut pentru prima dată bolta albastră a cerului; orizontul e larg și nu există absolut nimic ce ar putea să-l reducă.
Și iubesc totul la el – fiecare picătură de ploaie, fiecare ninsoare, fiecare fluture după care alergam prin câmpuri, fiecare stog de fân în care mă ascundeam. Iubesc viața pe care mi-a oferit-o satul meu. Este vie, e adevărată!
Fiecare sat are frumuseţea lui aparte, pentru cine o cunoaşte şi ştie să aprecieze acest lucru, fapt confirmat de o construcție pe care o cunosc de când mă știu și care, indiferent de inovații și tehnologii, rămâne să domine falnic în satul meu.. Fântânile cu ciutură şi cumpene din lemn, care odinioară străjuiau şi întreţineau viaţa oamenilor şi a dobitoacelor, continuă să-și îndeplinească menirea. Locuitorii satului mai folosesc apa acestor izvoare săpate de înaintaşii lor, iar eu sper că nu voi vedea foarte curând astfel de fântâni doar în muzee. Există o mulţime de motive pentru care mă mândresc cu satul meu, iar acest exemplu de valorificare a principalei surse de apă din trecut este cu certitudine unul dintre ele.
„Să nu uiți niciodată satul în care te-ai născut. El ți-a fost generator de minuni până ți-ai întins larg aripile și ai zburat în lumea mare”, acestea sunt cuvintele ce mi-au rămas întipărite adânc în minte atunci când eram elevă a gimnaziului din sat. Le-am auzit la o lecție de educație civică și de atunci, îmi sunt asemenea unui crez. Astăzi,banca în care am stat nouă ani, nu mă mai cheamă, dar gândul e cel care mă duce încă acolo. Amintirea profesorilor ce le sclipeau ochii atunci când ne vorbeau, a colegilor ce au crescut, la fel ca mine, sub aripa acestei instituţii de învăţământ, e încă vie și așa va rămâne mereu. Sunt cea mai norocoasă că am avut ocazia să învăț aici, în gimnaziul Porumbești, un gimnaziu ce se bucură de succese enorme în cadrul olimpiadelor raionale și a concursurilor naționale. Această instituție de învățământ a dăruit lumii elevi cu integritate, elevi ce duc faima locului de unde vin și a celui pe care îl reprezintă.
Atunci când vrei să afli mai multe despre un sat, cel mai bine ar fi să-i întrebi pe copii. Picii din Porumbești la sigur au ce să spună, mai ales că în 2014, ei au fost actorii unui eveniment istoric. Grădinița „Andrieș” din Porumbești, raionul Cantemir, și-a deschis porțile pentru 75 de copii. Îmi aduc și eu aminte de condițiile foarte precare din grădinița veche, astăzi, însă, grădinița are un bloc alimentar, sală festivă și spălătorie. Sistemul de încălzire este autonom, pe bază de gaze. În spatele acestui succes stă muncă enormă a întregii echipe, dar şi a oamenilor din localitate care au fost insistenţi în demersul lor. Autoritățile locale și centrale, cei care și-au unit efortul și au construit o grădiniță de toată frumusețea, au meritat toate cuvintele de gratitudine. Sentimentul de iubire necondiţionată faţă de satul meu natal crește atunci când văd că sunt posibile astfel de lucruri. Acesta este unul dintre evenimentele care a reușit să-mi umple sufletul de mândrie, pentru faptul că în satul meu există iniţiativă de a cultiva iubirea, încrederea şi integritatea ,viitoarelor generaţii. Văd dragostea faţă de Patrie, inițiativa de a spori educația, speranța în generația de mâine încununată în privirea lor, în felul lor de a fi, de a vorbi …
Basarabia și-a scris de-a lungul timpului istoria, iar unul dintre capitolele tragice din istoria poporului nostru este Războiul de pe Nistru din anul 1992. Printre numele celor ce au luptat pentru integritatea țării noastre identificăm și persoane din satul meu natal, unul dintre participanți și, totodată, supraviețuitor, mi-a fost profesor de educație fizică. Văzându-l pe stradă, n-o să-ți vină să crezi că a fost veteran de război, că și-a plâns camarazii, cărora, probabil, nu a reușit să le strângă pentru ultima dată mâna. La o vârstă tânără, domnul Hariton Ion a spus “Da!” și a mers să se jertfească pentru independența țării, pentru viitorul copiilor săi. Era venit direct din armată și, deși erau bombardați în fiecare zi, combatanții moldoveni au reușit să țină piept atacurilor care veneau de pe malul stâng al Nistrului. El era unul dintre puținii voluntari care avea pregătire militară. Mulți dintre ei, până atunci, n-au ținut niciodată arma în mână, iar pentru unii, războiul era o joacă. Prin urmare, într-o zi a văzut moartea cu ochii. Unul dintre colegi a tras din întâmplare în direcția sa și a simțit doar căldura de la glonte. Domnul profesor și fost soldat al armatei Moldovei nu a pus niciodată la îndoială capacitatea oamenilor de dincolo. Erau pregătiți, mult mai bine pregătiți decât ei... “Cu războiul nu se compară nimic în această lume”, menționa veteranul. Ceea ce-l făcea fericit era posibilitatea de a deschide ochii și de a vedea că este viu. Avea acasă copii care îl așteptau, soție care lăcrima și mamă care se ruga în fața icoanei pentru viața fiului său. Războiul de pe Nistru a fost în viziunea lui un război construit pe speranțe, și iată că speranța a fost cea care i-a ținut în viață. Ii licăreau ochii când s-a anunțat sfârșitul războiului, a plâns de fericire, a plâns de tristețe, dar așa și nu a uitat evenimentele din vara lui ’92.
Moldova, s-a născut în satul meu natal al tău fecior. Ochii lui clipesc și astăzi de durerea de pe malurile Nistrului, dar datorită lui, putem astăzi să vorbim despre război, fără a-l cunoaște.
Printre multe priviri cu care mă întâlnesc zi de zi sunt ochi ce au văzut şi au trăit războiul sau deportările. Persoane tinere şi zâmbitoare, dar cu tristă experienţă a evenimentelor ce au marcat destinul nostru.
Timpul și-a pus amprenta pe fiecare localitate din Basarabia, însă e imposibil să îmi vizitezi satul și să nu fii impresionat de frumusețea lui, a oamenilor ce te întâmpină cu zâmbet pe față, fiind bucuroși de fiecare oaspete ce le trece pragul casei. Sate descrise de poeţi, unde s-a format poporul nostru ca neam, satele ce ne-au protejat de vitregiile vremii de război şi foame, sunt o sursă de basme, de legende, de trai unic, unde timpul se scurge altfel decât în altă parte. Porumbești, este satul unde l-am citit pentru prima dată pe „Guguță”; unde nu am timp să respir monoton cotidianul; nu sunt condamnată viciilor societății și nu duc lipsă de tradiții.
Îmi iubesc baștina, iubesc pământul, arborii, “casa mare”, iubesc tot ceea ce pare a fi o veșnicie a satului meu. Nu știm ce vom face mâine, nu știm cum se va scurge nisipul în clepsidra timpului, însă știu sigur că oriunde mă vor duce pașii, gândul va rămâne aici, în locul unde mi se oglindește copilăria.


Te iubesc, baștină!
Te iubesc, cu bune și cu rele,
căci doar aici,
Acasă,în satul meu natal, mă simt EU!

A realizat: Munteanu Mihaela, eleva cl.a XI-a,
I.P.Liceul Teoretic ,,D.Cantemir” din or.Cantemir.
Profesor de istorie și educație civică: Olteanu Aurelia
Republica Moldova

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori

cron