Despre localitatea Cuvin,judeșul Arad,Chifan Laura Cristina,clasa a X-a

#1
Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, Arad
Chifan Laura-Cristina
Clasa a X-a A
Profesor coordonator: Mihoc Ștefan Marcel


Cuvin, localitatea mea

Satul Cuvin(comuna Ghioroc) se întinde la poalele ultimelor dealuri din Munţii Apuseni, care deschid spre apus marea câmpie a Tisei până în pusta Ungariei ca o nesfârşită întindere de pământ mănos, prielnic agriculturii.
În muzeul istoric din Arad şi mai apoi la secţia muzeului din Lipova se păstrează câteva obiecte găsite pe dealurile noastre care datează, se zice, din timpuri preistorice. Chiar şi era glaciară este reprezentată prin nişte oase de mamut dezgropate pe dealul "Miloaia" în anul 1902 şi predate muzeului de către fostul învăţător Dimitrie Ilişiu.
Săpăturile întâmplătoare pe dealuri au scos la iveală rămăşiţe de oase omeneşti şi animale, cu numeroase monede de argint din timpul romanilor.
Mai nou, în luna septembrie a anului 1966 o echipă de arheologi sub conducerea profesorului universitar din Cluj, Horedt au executat nişte săpături pe valea Danciului. Ele au confirmat existenţa unor urme şi materiale aparţinând aşezărilor omeneşti din secolele IV-II î.Hr. Peste acestea s-au suprapus unele aşezări din sec. II-III d.Hr. precum şi din timpul orânduirii feudale din sec. XI-XII-lea.
Dintre obiectele găsite amintim: vas dacic sec. IV î.Hr., căţel de vatră sec. IV î.Hr. şi prisnel pentru fus sec. III-IV d.Hr.
Nunta la Cuvin
Cu câteva zile înainte de nuntă se adunau fetele la mireasă pentru pregătirea "pălăştii", un fel de ploscă pe care o împodobeau cu flori făcute din hârtie glasată de diferite cu-lori sau din frunze de merişor aurite cu panglici de mătasă ce se preda vătafului numit "pălăscaş" menit să invite rudeniile şi cunoscuţii la nuntă. Când numărul invitaţilor era mare, se alegeau câte 2-3 pălăscaşi care-şi atârnau la pălărie şi braţ panglici multicolore iar peste umăr în diagonală pânză albă, primită pentru cămaşă, împăturată ca o eşarfă şi acoperită cu o tulpiniţă de iederă cu frunze aurite.
Chemarea se făcea printr-o oraţie scurtă adresată stăpânului casei:
Sănătate şi voie bună, de la...
Care vă pofteşte la un pahar de vin La un pahar de băutură
Şi la mai multă voie bună
Să trăiţi la mulţi ani!
Zilele de vineri şi sâmbătă erau ale bucătăreselor. În oalele mari de pământ se fierbeau sarmalele, se tăiau viţeii şi porcul, apoi orătăniile, ca să îndestuleze puzderiile de invitaţi, dornici de a mânca bine şi a bea bine.
În dimineaţa nunţii glasul trâmbiţelor de aramă, a clarinetelor şi tobei, se amestecau cu chiuiturile flăcăilor şi peste întreg satul se întindea freamătul bucuriei şi al dragostei.
Adesea nunta se ţinea în două locuri. La casa mirelui, unde se ospătau chemaţii miresei, iar la mireasă chemaţii mirelui, schimbându-se a doua zi.
Mireasa mergea la cununie dusă la braţ de prietenele cele mai bune sau de rudenii, iar mirele între doi feciori care duceau lumânările ce se aprindeau în timpul ceremoniei religioase.
În faţa altarului, mirii sunt conduşi de preot, pe rând, întâi mirele şi apoi mireasa cu lumânările aprinse în mâna dreaptă. Stingerea lumânării în timpul păşirii spre altar este semn că această căsătorie nu va fi durabilă. De aceea mirii pun o deosebită grijă în portul ei spre altar. După cununie mireasa aruncă ceva bani copiilor adunaţi, ca nunta să fie cu noroc.
Ajunşi acasă, nuntaşii sunt poftiţi la mese, dar în prag se aşeza o troacă plină cu apă pe care plutea o luntriţă, făcută din coceni de porumb, legănată, de plutaşul care cerea câţiva bănuţi, pentru trecerea lor peste apă. Dincolo îi aştepta sărutul miresei, răscumpărat şi el cu ceva bani. Apoi începea ospăţul.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori

cron