Limba noastră-i o comoară, prof. coordonator Moraru Angela

#1
LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ
Limba noastră: limba mamei, a mea, limba cântecului de leagăn și a copilăriei, limba cântecului miresei și a celor îndrăgostiți, limba codrilor și a doinelor, limba ce ne dă viață și ne-o face mai frumoasă.
Și vine limba aceasta de undeva de departe, din negura de veacuri fără grabă și foarte atent: ca nu cumva să risipească cuvintele, ca nu cumva să le piardă prin pulberea anilor. Vine. Și noi o primim, o ajutăm să se îmbogățească, o vorbim zi de zi, străduindu-ne să nu-i știrbim din farmec, s-o păstrăm așa și pentru cei ce vor veni după noi. E limba leagănului nostru, cu ea am făcut primul pas, în limba aceasta am rostit pentru prima dată cuvântul mama și am citit cuvântul patria.
Limba noastră-i o comoară, avea să zică Alexe Mateevici. Și o zicem și noi, căci anume limba ne e cea mai de preț bogăție, anume cu limba lui se poate mândri un popor. Limba e cea ce dă glas gândurilor și sentimentelor noastre, ce face să fie auzite strigătele sufletești în moment de fericire. Limba naște rânduri de poezie, așezându-le pe albul hârtiei, ea ne ajută să ne auzim semenii și să ne înțelegem.
Limba mamei... Le este dat gândurilor să se nască în această limbă, inimii să simtă, curge cânt și se varsă val de poezie tot în această limbă. Grigore Vieru, născut tot din această limbă, scria:
În aceeași limbă toată lumea plânge,
În aceeași limbă râde un pământ...
Ce ar putea exprima mai bine decât aceste versuri ce vrea să însemne o limbă pentru un neam?
Marele poet al neamului, Grigore Vieru, a scris despre limba noastră, a cântat-o, ne-a adus-o ca pe ceva sfânt, moștenită fiind de la mama pentru a fi dusă mai departe, aceasta fiind cea mai de valoare zestre pentru copiii ce au încă a se naște.
Limba a fost și va rămâne pentru totdeauna șuvoiul cântecului, a freamătului de frunze, a adierii calde de vânt, a frumosului în viața noastră. Limba, ce a adus peste ani perla creației populare, ne-a ajutat să cunoaștem „Miorița” și „Legământ”, baladele bardului de la Mircești și farmecul versurilor lui Eminescu. Limba noastră ni l-a descoperit pe Creangă cu toată lumea lui plină de povești, pe Druță cu nucul de la poartă. Limba noastră ni-l aduce în Casa Mare pe Nicolae Sulac, pe Spiridon Vangheli, pe Mihai Volontir, pe Maria Bieșu, personalități ce ne-au transmis adevărate sentimente de mândrie pentru poporul nostru. Căci ascultându-i vorbind în limba română, ni se umple sufletul de bucurie și gândul că, uite, limba ne face neamul întreg, ne luminează chipul.
Tot Grigore Vieru ne spune despre o pasăre măiastră: „De-ar spune și cuvinte, când cântă la fereastră/ Ea le-ar lua, știu bine, din limba sfântă-a noastră”.
Poetul ne dezvăluie un mare adevăr, dar o face cu atâta măiestrie, încât te trezești la un moment dat discutând cu păsările, vorbind în șoaptă cu frunza codrului, întrebând de sănătate un spic de grâu, căci așa e primit la români, mai întâi de sănătate întrebi. Și de mirare lucru, dar așa e: și frunza, și bobul, și mierla îți răspund într-o limbă cunoscută, în limba noastră cea română. Ce frumos sună în limba română un cuvânt de binețe sau de rămas- bun, o urare de sănătate și noroc sau un cântec de leagăn! Trebuie cu mare dragoste să-ți iubești limba, s-o cunoști bine, ca să înțelegi toate tainele ei, ce le mai ascunde și să-i păstrezi tot farmecul!
O altă limbă mai frumoasă nu-i! Adevărat zice poetul. La înaltul sens al acestor cuvinte revenim iarăși și iarăși pentru a ne cunoaște pe noi înșine, pentru a iubi și mai mult tot ce a fost dat să facă această limbă pentru a rămâne mereu datori în fața ei și a o păstra cu sfințenie. Omul nu e om fără limbă și nu există un popor fără limba lui. Limba unui neam are nobila misiune de a-l reprezenta, de a-l ridica la nivelul de dezvoltare al altor popoare, de a contribui la înflorirea noilor obiceiuri, de a educa și a crește noi și noi generații. Mă conving că limba e factorul principal și că o datorie de primă valoare a noastră, a celor care o vorbim, este s-o păstăm cu sfințenie, și plecând, să lăsăm limba mai bogată, mai frumoasă. Se cere să semănăm grăuntele limbii noastre în sufletele tinere ale copiilor cu mare grijă și atenție, pentru ca peste ani și ei, copiii noștri, să poată face același lucru, să simtă aceeași mare răspundere și o datorie față de limba neamului nostru, limbă- din care omul cânecul își scoate.

Moraru Alexandru,
Clasa a XII-a
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Edineț
Republica Moldova;
Profesor îndrumător Moraru Angela

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron