Despre localitatea Pelinia, orașul Drochia, Republica Moldova, Oselschi Crina, clasa a XII-a

#1
Despre Pelinia
Sub același cer, împodobit cu nori răzleți și cenușii, privind la aceeași lună și călcând pe același pământ plin de viață și speranțe, trăiesc mii de popoare, printre care suntem și noi, poporul român, pe o palmă de pământ din sud-estul Europei, cu o istorie bogată și înfricoșătoare, care a desparțit rude, prieteni, familii, frați și surori în 2 state: Romania și Moldova. În nordul acestei țărișoare mici, Moldova, în raionul Drochia, înconjurat de dealuri verzi, se găsește un sat mare, care din 1758, poartă numele de Pelinia.
Pelinia este baștina mea, unde m-am născut, am trăit și am crescut. În primii ani de viață, casa părintească, ograda și câinele de lângă poartă erau pentru mine toată lumea, un colțișor al Peliniei, la o margine de sat. Eram fericiți pe acel drum prăfuit, aglomerat de pitici jucăuși, care nu se vedeau de dupa poartă, dar al căror strigăt se răspândea în tot satul. Lipsiți de calculatoare, telefoane mobile și internet, ne-am creat lumea noastră, în care păsările ne cântau, soarele ne încălzea, ploaia ne alunga și luna veghea serile de vară în care spuneam povești de groază. Lanul de lucernă din spatele casei era cel mai bun teren de joacă, în care ne sticleau ochii când vedeam fluturașii multicolori. Tot pământul se rezuma la un drum prăfuit, o casa și un deal.
Timpul trecea și copiii creșteau. Am început să frecventez școala. Am constatat că satul era mult mai mic decât îmi imaginam eu. În fiecare zi mergeam pe strada centrală, pavată, mărginită de plopii falnici cu frunze arămii. Vântul mă călăuzea spre prima mea școală care mi s-a părut extraordinar de mare. Datorită profesoarei de clasele primare am mers într-o excursie la moara din sat. Era atât de gălăgioasă încât nu se auzea nici-un cuvânt de-al profesoarei, dar de ce cuvinte mai era nevoie? Ochii mari și curioși urmăreau procesul de formare al uleiului, mirosul căruia umplea încăperea. Apoi am aflat că satul Pelinia are un trecut cu mult mai bogat decât cunoșteam eu, plecând să vizităm muzeul din centrul satului. Peste acel prag au fost înghețate mii de amitiri și istorii ale băștinașilor. Urcând pe scări până în vârful clădirii, am fost uimită de ceea ce am văzut. Prin ferestrele de sticlă, cuprindeam tot satul ca în palmă. Cât puteam vedea cu ochii erau numai case, în care trăiau oameni pe care nu-i cunoșteam, dar care împărțeau cu mine aceeași dragoste de partie.
Perioada copilăriei s-a trecut ca un abur și am ajuns în treapta liceală. Nu mai sunt acel copil naiv pentru care Pelinia era o întreagă lume, care credea că stelele îndeplinesc dorințe, că nucul de pe vârful dealului este cel mai mare copac din lume și că norii plâng atunci când plouă. Însă faptul că lumea este cu mult mai mare decât Pelinia, nu mi-a clătinat pe nici-o clipă marea dragoste pe care o am față de acest sătuc. Această strânsă legătură sufletească construită din amintiri, nu poate fi zdrobită de nici-un fulger, nici-o ploaie n-o poate rugini și nici-un ocean n-o poate îneca. Deși lumea este atât de mare am o singură baștină, unde iarba este mai verde, cireșile sunt mai dulci, aerul este mai curat și inima este acasă- Pelinia.
Sub același cer, privind la aceeași lună și călcând pe același pământ, putem să ne aflăm la mii de km. față de locul unde ne-am născut, dar inima, măcinată de dorul de casă, tânjește să se întoarcă acolo unde au fost create cele mai fragede amintiri. Copilul din suflet, cere libertate de e drumul prăfuit, fericirea de când prindeam fluturi și liniștea când adormeam în brațele mamei, în Pelinia. Un sat falnic dintr-o țărișoară mică, Moldova, în sud-estul Europei, unde toată lumea se rezumă la un punct de pe hartă.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator