Pagina 1 din 1

Despre Localitatea mea Satul Brătianovca din Republica Moldova, raionul Hânceşti, de Elena Burcă clasa a XI-a

Scris: Lun Mai 13, 2019 11:16 pm
de Sergiu
BRĂTIANOVCA - cuibul copilăriei

Satul Brătianovca este situat în apropiere în centrul raionului Hînceşti. O localitate cu o aşezare pitorească ce intră în componenţa comunei Sărata Galbenă şi un leagăn al copilăriei mele este acest minunat sat. Este un sat frumos la fe ca şi oamenii ce locuiesc aici. Ceea ce am învăţat de la părinţi şi locuitorii noştri este omenia şi respectul în primul rând. Mereu au fost şi sunt ospitalieri şi bun păstrători ai tradiţiilor noastre. Pâinea copată în cuptor, plăcinţelele cu mărar acestea sunt nelipsite pe masa gospodinelor. Băştinaţşii au păstrat şi vechea tradiţie de a pregăti un vin gustos ca pe vremuri. Avem cu ce ne mândri şi noi. Copilăria noastră este scăldată în parfumul florilor de mai. Avem şi două păduri de salcâm în preajmă, care sunt separate de un drum ce leagă satul nostru ce cel vecin. Este drumul sprea leagănul copilăriei mele, care mă duce spre casa părintească, unde mama ne aşeaptă pe prispa casei, la fel cum făcea şi bunica.
Ţin să vă mărturisesc că satul are şi o legendă frumoasă. Ea spune că a fost fondat în anul 1908 prin schimbarea locului de trai a unei părţi a populaţiei din Sărata Galbenă. Numele acetui sat se spune că provine de la familia unui boier român şi anume Brătianu, căruia îi aparţinea pămîntul de aici. El avea un conac care se afla pe teritoriul ocupat actual de ferma de vite mari cornute. Boierul nu locuia nemijlocit aici, doar venea rareori. La sfîrşitul anului 1930 el a început să vîndă pămînturile sale, după care a plecat în România. Locuitorii din Sărata Galbenă au început să cumpere de la el pămînt şi a-şi construi case pe acele locuri unde actualmente se află ferma de vite. Primele familii care s-au permutat au fost: Urecheanu, Gruşevschi, apoi Prozorovschi Gheorghe.
În satul Brătianovca am avut norocul să-mi petrec şi eu copilăria şi să cunosc frumoasele tradiţii ale neamului nostru. De fiecare dată când mă reîntorc aici simt că trăiesc nişte emoţii de neuitat. Gândul e mai liniştit şi inima-mi bate cu atâta fericire. Dar aici mă pot simţi în lumea mea. Sufletul îmi este împlinit, căci e mai gustoasă şi apa de izvor, aici mi-am găsit liniştea în leagănul copilriei mele. Mă mîndresc cu localitatea mea – ţara mea plină de dor.

Elena BURCĂ, s. Brătianovca,
elevă în cl a XI-a,
LT „Universum”, Sărata Galbenă,
Hînceşti