Pagina 1 din 1

Despre localitatea Odobești, jud. Dâmbovița, Stoica Dimitrie Mario, clasa aVII-a

Scris: Mie Mai 15, 2019 10:33 pm
de Vasile Sofica
Leagănul copilăriei mele

Elev: Stoica Dimitrie Mario, clasa aVII-a
Prof. coordonator, Vasile Sofica
Școala Gimnazială ,,Pictor Nicolae Grigorescu” Titu, Jud. Dâmbovița, România


Nu pot uita satul natal, leagănul copilăriei mele, universul mărunt în care îmi regăseam mereu liniștea. Amplasat într-o zonă de câmpie, în sudul țării, era oaza mea de relaxare.
Îmi amintesc cu melancolie iernile geroase, cu nămeții până la brâu. Mergeam pe uliță înotând în zăpada abia așezată pe solul reavăn. De o parte și de alta, aveam compania pomilor încărcați cu veștminte noi. Cu crengile aplecate sub greutatea zăpezii, copacii se închinau în fața măreției pe care natura o zugrăvea.
Dar cum să uit primăvara? O splendoare... Soarele din ce în ce mai prietenos îmi mângâia obrajii cu razele lui. Era momentul să zburd prin livada în care zumzetul albinelor și ciripitul pasărelelor era în toi. Alergam printre copacii împodobiți cu haine de sărbătoare. Caișii, merii, zarzării ofereau un spectacol plin de culoare, iar parfumul lor era adormitor.
Îi admiram pe bunicii mei care mișunau prin ogradă, fermecați de verdele crud al ierbii. După ce cutreieram acel colț de rai în lung și-n lat, poposeam în grădina bunicii. Ghiocei, zambile și toporași mă așteptau să-mi spună secretele lor. Nici liliacul nu era mai prejos, parcă își întindea brațele ivorii să mă încânte cu frumusețea lor.
Nici vara nu mă lăsa indiferent... În zilele caniculare, mingea de foc mă împingea către râulețul ce străjuia satul. Alături de alți copii ne răcoream în undele lui limpezi. Seara, roiam în jurul focului, acompaniați de murmurul apei care mă îmbia la visare.
Toamna, zâna melopeelor își făcea apariția grațios cu faldurii hlamidei plini de crizanteme. Era momentul care arăta hărnicia sătenilor prin recoltele adunate de pe câmp și din livezi. Era o încântare să-i privești! Cu fețele arse de soare, cu mâinile trudite de muncă adunau fructele în panere uriașe. Strugurii păreau a fi în mâinile lor lacrimi de bucurie pe care Dumnezeu le-a trimis pe pământ pentru ei.
Nimic nu poate egala frumusețea, limpezimea și puritatea acelor tărâmuri fermecate, care vor rămâne veșnic întipărite în inima și în sufletul meu, asemenea unor pagini scrise cu litere de aur...