Despre localitatea Dej, judetul Cluj, eleva Campenu Raluca, clasa a IV-a

#1
Despre localitatea Dej


Oraşul meu natal se numeşte Dej. Sunt foarte mândră de el şi în următoarele rânduri o să aflaţi de ce.
Dejul este un municipiu situat în nord-vestul ţării, la 57 de kilometri de municipiul Cluj – Napoca şi aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Cluj.
El a apărut şi s-a dezvoltat într-un spaţiu al confluenţelor dintre râurile Someşul Mare şi Someşul Mic într-o zonă de trecere dintre Câmpia Transilvaniei și Podișul Transilvaniei. Aici, se intersectează vechi drumuri comerciale şi strategice ( rutiere şi comerciale), Dejul fiind o adevărată ,, Poartă de intrare” în Transilvania, pe valea Someşului unit.
Prima atestare documentară a localităţii mele natale, datează din anul 1214, când a apărut în documentele de atunci sub numele de Dess. Cu toate acestea, din izvoarele istorice s-a descoperit că a fost o localitate stabilă şi organizată încă de la începutul epocii fierului , când s-a conturat pe acest teritoriu civilizaţia dacică.
Oraşul meu este un important nod de cale ferată, având în acest sens staţie feroviară la Dej –Triaj.
La 3 kilometri de Dej, se află Salina Ocna - Dej. Se ştie că de aici sarea a fost exploatată încă din epoca romană. În prezent, sarea extrasă din subsol este ambalată în saci şi cutii speciale, iar apoi este transportată spre rafturile magazinelor sau în industrie, atât în ţară cât şi în străinătate. În salină funcţioneză şi o biserică ortodoxă a cărei protectoare este Sfânta Varvara. Aici lucreză şi tatăl meu, şi pot să spun că salina este ca o comoară pentru acest oraş, deoarece oferă numeroase locuri de muncă pentru dejeni.
Vara, puteţi vizita Parcul Balnear Toroc situat în apropierea salinei. Aici se află băi cu apă sărată, un ştrand interior prevăzut cu piscină , jacuzzi şi saună.
Alte obiective turistice din localitatea mea sunt: Biserica reformată, construită în stil gotic, în anii 1453-1536, care are un turn înalt de 72 m; Biserica protopopială greco-catolică (nerestituită), consacrată în anul 1895 cu hramul "Adormirea Preacuratei" şi mai ales Muzeul Municipal Dej, recent renovat, care găzduieşte exponate descoperite de-a lungul timpului în zona Văii Someşului.
Ruinele unui castel aflat pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj care poate fi de asemenea vizitat , este castelul Kornis, din localitatea Mănăstirea, aflat doar la 3 kilometri de Dej.
Un alt punct de atracţie pentru turişti îl constituie şi Castrul roman Samum situat în comuna învecinată Cășeiu.
Acesta este frumosul meu oraş, adevăratul leagăn al copilăriei mele. Acum aţi aflat cu siguranţă, de ce sunt atât de mândră de el.


Elevă Câmpeanu Raluca
Clasa a IV-a D
Şcoala Gimnazială ,, Avram Iancu” Dej
Prof. înv. primar Engheş Maria-Gabriela

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron