Despre satul Cristeşti, com. Cavadineşti, jud. Galaţi Larisa-Georgiana Chiculiţă, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială nr. 1

#1
Localitatea mea
Despre satul Cristeşti, com. Cavadineşti, jud. Galaţi
Larisa-Georgiana Chiculiţă, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială nr. 1 sat Găneşti, com. Cavadineşti, jud. Galaţi
Îndrumător: prof. Maria Abaza


Eu trăiesc într-un sat nu prea mare, dar foarte vechi. Bătrânii spun că a fost întemeiat de un viteaz din armata lui Ştefan cel Mare. Pe acest viteaz îl chema Cristea, iar satul, aşezat pe o culme de deal, privind către râul Horincea, s-a numit Cristeşti.
Însă, când eram mică, credeam că satul este curtea casei. Fratele meu mai mare plecase la şcoală, iar în vecini nu erau copii cu care să mă joc. Aşa că eu aveam grijă de boboci, de răţuşte şi de pui. În curte îm făcusem un lac şi spuneam că sunt la baltă. Am făcut şi o undiţă dintr-un băţ de salcâm, iar aţa era un cablu. Mi-am mai făcut şi un leagăn. M-am suit în copac, am legat de creangă o funie pe care am pus o scândurică şi leagănul a fost gata.
Mai târziu, „satul” meu s-a mărit. M-am dus cu tata la cules porumb; am văzut acolo o apă şi tata mi-a spus că se cheamă Horincea. Atunci am luat un băţ în mână şi m-am dus să văd cât de adâncă este apa.
Când am mers la gădiniţă şi apoi la şcoală, am înţeles că nu sunt singură pe lume. Am cunoscut mulţi copii, pe doamna educatoare, apoi pe domnul învăţător. Mie îmi place la şcoală pentru că am cu cine să mă joc. Şi îmi mai place atunci când iau câte un F.b. pentru că fac corect planul de rezolvare al unei probleme. Colegii mă aplaudă pentru compunerile mele.
Abia aştept să vină vara şi Sfânta Marie. Atunci la noi în sat este bâlci şi ne dăm în roata mare sau în bărcuţe. Părinţii îmi cumpără păpuşi, pistoale şi căţeluşi de pluş. Mi-am cumpărat şi o pălăriuţă şi o pereche de ochelari. Ne întâlnim cu rudele sau cunoştinţele din satele vecine, aflăm noutăţi, ne amuzăm.
Acum „satul” meu este şi mai mare. Am fost cu colegii în excursie la Galaţi şi la Iaşi. Am văzut locuri interesante şi am întâlnit mulţi oameni cu maşinile lor. Abia aştept să mergem din nou în excursie, de data asta la Iaşi, la Ruginoasa, Miclăuşeni şi Mirceşti. Din când în când vorbesc pe Skype cu fratele meu care este în Anglia. Când vine acasă îmi povesteşte cum este acolo şi cum trăiesc oamenii.
Nu ştiu unde voi trăi când voi creşte mare. Peste tot o să port în suflet locul în care am copilărit şi am început să cunosc oamenii şi lumea din jur. Satul meu natal va fi cu mine în suflet în oricare alt sat în care voi trăi.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Bing [Bot] și 1 vizitator

cron