Din istoria Comanestiului

#1
DIN ISTORIA COMANESTIULUI
Vașlovanu Roxana, clasa a XI a
COLEGIUL TEHNIC ,,D. GHIKA,, COMĂNEȘTI, jud. Bacău
PROF. PRISACARIU ELENA MIHAELA

Aşezată în partea de vest a judeţului Bacău, mai precis în nord-vestul Depresiunii Dărmăneşti, pe cursul mijlociu al râului Trotuş, localitatea Comăneşti a cunoscut de la întemeiere până în prezent, o evoluţie asemănătoare cu a majorităţii aşezărilor umane din ţara noastră. Cu o suprafaţă de 138 kmp, Comăneştiul reprezintă o vatră de istorie românească, în care atât evenimentele istorice cruciale (din toate epocile istorice) cât şi populaţia lui sunt influenţate de „relieful specific zonei.
Din punct de vedere strict geografic, oraşul Comăneşti este situat la onaltitudine variind de la 400 m în zonele mai joase la 500 metri pe Dealul Comăneştiului. Este străbătut de râul Trotuş, pe o rază de 10 Km şi afluenţii săi Lăloaia, Şupan, Urminiş. La acestea se adaugă pâraiele de mici dimensiuni, cum ar fi: Pârâul Sec, Pârâul Tisa şi Pârâul Leorda.
Condiţiile geografice au permis dezvoltarea unei civilizaţii specifice zonei, care are vechime încă din paleolitic. Urmele de locuire continuă şi în neolitic aici fiind identificate elementele specifice culturii Criş, în punctul numit Vermeşti. De asemenea, descoperirile arheologice din zonă Cetăţuia atestă prezenţa în continuare a comunităţii umane, prin existenţa unor obiecte de cult şi de folosinţă zilnică.
Tot pentru această perioadă, „sunt reprezentative obiectele descoperite în punctul numit Vermeşti Descoperirile arheologice din zonele învecinate Comăneştiului (Moineşti, Tg. Ocna, Asău) permit afirmarea continuităţii locuirii acestui spaţiu şi pentru epoca fierului, precum şi pentru începutul antichităţii. Denumirea aşezării Comăneşti a fost pusă în legătură cu prezenţa cumanilor în zona noastră. Convieţuirea românilor cu populaţia cumană a lăsat urme şi în toponomia ţărilor româneşti. Numele cumanilor s-a păstrat la un număr de localităţi româneşti: „Comanul (judeţul Bacău, Neamţ, Vâlcea), Valea lui Coman (judeţul Muscel), Comăneşti (Bacău, Covurlui, Romanaţi, Gorj, Mehedinţi) (…).
O altă teorie cu privire la denumirea localităţii are în vedere termenul provenit din limba rusă, Kameni, care în traducere înseamnă piatră. Pornind de la această denumire, C. Cihodaru aminteşte şi despre o taxă curentă camănă, plătită în ceară de proprietarii cârciumilor. Această taxă folosită în evul mediu putea lua forma unei bucăţi de ceară în formă rotundă, având o anumită mărime şi greutate, servind ca unitate de măsură. Pentru începutul evului mediu, amintim informaţii prezentate de C. C. Giurescu în „Istoria românilor”, despre un spătar Coman care comandă corpul de oaste din 400 de moldoveni în anul 1442 trimis de Alexandru cel Bun în sprijinul lui Vladislav, regele Poloniei.
O primă atestare documentară sigură a Comăneştiului şi a locuitorilor săi, datează din 1606, în cadrul unei scrisori a căpitanului Ioan Matireş către căpitanul Ion Pettky despre prădăciunile moldovenilor în secuime, mai cu seamă a celor din Comăneşti. Tot din secolul al XVII-lea datează informaţiile despre Comăneşti în domeniul cartografiei.
Una dintre atestările cartografice este reprezentată de harta întocmită de D. Cantemir în 1715, dar tipărită în 1737 la Amsterdam. Ea cuprinde 978 de elemente geografice pentru Moldova, din care 654 de sate şi 182 de sate. Printre aceste toponime figurează Comăneşti pe Valea Trotusz în amonte de Borzeşti.
Un document din 9 octombrie 1729, aparţinând lui Grigore Ghica voievod, completează imaginea aşezării prin el voievodul porunceşte dregătorului, starostelui de Putna şi pârcălabilor de Bacău să nu ia vamă pe scumpie şi vite oamenilor din Comăneşti. Istoria secolului al XIX-lea, în ceea ce priveşte Comăneştiul coincide şi este legată în mod radical de istoria familiei Ghika, una dintre cele mai importante familii de boieri din Ţările Române. Astfel, totul începe în 23 noiembrie 1804, când domnitorul Alexandru Moruzi întăreşte logofătului Costachi Ghica, jumate din satul Comăneşti, pe Trotuş, partea de sus care era domnească.
Domeniul deţinut de această familie se constituie în această perioadă (1800 – 1804), prin primirea şi achiziţionarea unei suprafeţe de teren întinzându-se pe ambele părţi ale râului Trotuş de la frontiera cu Transilvania (vama veche de la Ghimeş-Palanca) până la Tg. Ocna. Această acţiune este realizatăde primii reprezentanţi ai casei Ghika-Comăneşti.
La început familia se numea simplu Ghica, însă începând cu Aga Nicolae Ghica (1797-1853), s-a adăugat determinantul Comăneşteanu, iar către finele secolului al XIX-lea, aceasta devenind Comăneşti. În ciuda domeniului foarte întins (81707 hectare), date despre acest spaţiu nu găsim în lucrările destinate domeniilor feudale, ceea ce nu înseamnă că nu există, ci că pe acest domeniu nu existau activităţi preponderent agricole. Palatul Ghica-Comănești a fost construit în anul 1880, în stilul baroc târziu, de meșteri italieni de către arhitectului Albert Galleron, fiind tranformat după 1948 în şcoală generală şi apoi în casa pionierilor şi şoimilor patriei. În prezent, palatul adăpostește Muzeul de etnografie și artă ,,Dimitrie Ghika - Comănești".
Dintre membrii acestei familii îl amintim pe Dimitrie N. Ghica – Comăneşti (1840-1932), om de ştiinţă, explorator al Africii, doctor în drept al Universităţii din Berlin. Împreună cu fiul său, Nicolae (1875-1921) a efectuat în anii 1895–1896 o călătorie în Africa de unde a adus numeroase trofee de zoologie, pe care le-a donat Muzeului de istorie naturală „Gr. Antipa” din Bucureşti. A adus şi „trofee din lumea botanicii, care au rămas în ştiinţă, purtându-i chiar numele şi semnificaţia patriotismului său, astfel: „Sporobolus Ghikeea, Crotobaria Comanestiana, Justitia romaniae.” În timpul aceleiaşi expediţii, „a urcat în chip de alpinist, muntele înalt de 1371 m căruia i-a dat numele primului rege al României. În anul 2005 cercetători din cadrul muzeului presupuneau că există, cel puțin două trofee africane, capul de rinocer care este expus în sala marilor mamifere de la parterul muzeului, pe perete (singurul cap de rinocer din colecțiile muzeului) și un cap de girafă, care ar fi fost donate de familia Ghika, muzeului, respectiv lui Grigore Antipa.
Un alt membru important al familiei Ghica, cu un destin diferit, a fost Eugen N. Ghica-Comăneşti (1840-1914). Figură antidinastică, „a ajuns căpitan de stat major sub comanda lui Lincoln în armata americană a Nordului, care lupta pentru eliberarea Sudului (…). Întors în ţară, a intrat în viaţa politică, fiind ales în 1869, membru al Parlamentului pentru judeţul Bacău, situaţie în care a rămas până la moartea sa 1914. Ambii reprezentanţi ai familiei Ghika făceau parte din generaţia a III-a, fiind cunoscute şapte generaţii a familiei Ghica, unii dintre ei fiind înhumaţi în cavoul familiei, din cimitirul Bisericii „Sf. Spiridon” din Comăneşti.
Soţia sa, Ioana Ghika, născută în comuna Bolintin din judeţul Ilfov, la 6 iunie 1883, dintr o familie veche de boieri olteni – Bălenii, va fi cea care va reprezenta arta în această ilustră familie. „Prinţesa”, aşa cum o cunoşteau mulţi dintre comăneşteni, a murit la 16 ianuarie 1969 la Lausanne, în Elveţia. Şi a făcut studiile în Bucureşti cu D. G. Kiriac (teorie, solfegiu, armonie) şi Constantin Brăiloiu (armonie, contrapunct).
Ioana Ghika Comăneşti a fost una din cele mai mari compozitoare de muzică religioasă, ale cărei compoziţii se transmiteau frecvent pe calea undelor (aproape în fiecare duminică), în cadrul slujbelor religioase, până la finele celui de Al Doilea Război Mondial, cele mai cunoscute piese muzicale compuse de ea menționăm:
Tot ea a fost cea care a înfiinţat corul ce putea fi ascultat în fiecare duminică la biserica Sf. Spiridon din Comăneşti până la instaurarea comunismului.
De numele familiei Ghica, sunt legate iniţiativele din domeniul economic, respectiv domeniul minier şi cel al exploatării lemnului, precum şi construirea căii ferate de la Comăneşti până la Palanca, terminată în anul 1885. Sunt de amintit, de asemenea, clădirile palatului familiei Ghica-Comăneşti şi a gării (staţia CFR) Comăneşti, care sunt asemănătoare cu a gării regale din Curtea de Argeş. Palatul familiei Ghica-Comăneşti pe care N. Iorga îl numea pe bună dreptate „castel”, a fost construit de către arhitectul Albert Galeron, cel care a construit şi Ateneul Român şi clădirea Băncii Naţionale din Bucureşti. A fost reşedinţa familiei Ghica până în 1946, după ce a fost preluat de stat şi transformat în instituţie de învăţământ, în prezent, adăpostind Muzeul de etnografie al Văii Trotuşului.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron