Despre Arad, județul Arad, Roman Simon, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic A. Vlaicu

#1
Aradul, 127 de ani de arte și meserii…

Înfiinţarea Şcolii de stat pentru metalurgie şi tâmplărie Arad, azi Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, trebuie privită în contextul dezvoltării industriale a orașului nostru la sfârșitul secolului al XIX-lea. În anul 1891 se înființează la Arad trei întreprinderi, care, prin profilul lor, vor contribui la dezvoltarea industrială a localității: Fabrica de Motoare şi Vagoane „Johann Weitzer”, Întreprinderea de Mobilă „Lengyel” şi Atelierele Căii Ferate Arad – Cenad. Se impunea, în aceste condiţii, pregătirea forţei de muncă calificate, făcând apel, în primul rând, la resursele locale. Răspunsul la această necesitate a venit prompt, în anul 1892, când sunt deschise cursurile Şcolii de arte şi meserii din Arad.
Ideea înființării acestei şcoli a apărut în anul 1890. Ea a venit din partea Ministerului Comerțului al Ungariei , care a propus-o spre dezbatere forurilor locale. La data de 2 octombrie 1892, prin ordinul nr. 58638, în sala festivă a Camerei Industriale Arad, a avut loc deschiderea festivă a cursurilor Şcolii Industriale a Lemnului și Fierului, susținută de către stat și Camera Industrială.
În primii trei ani, în condiţiile inexistenței unui local propriu, şcoala şi-a desfăşurat activitatea în două săli ale Camerei Industriale din Arad.
Din 5 octombrie 1895 şcoala îşi mută sediul în clădirea de pe bulevardul Dragalina, unde continuă să funcționeze până în ziua de azi. În primul an şcolar (1892 – 1893 ) şcoala avea două secții: metale şi lemn – la care au fost înscriși 13, respectiv 7 elevi.
Adunarea generală a orașului a votat în aprilie 1894 donarea unui teren de 2 000 metri pătrați în vederea construirii unei clădiri destinate școlii. Din 1894 devine Școala Superioară de Meserii. În anul 1895, Primăria orașului a construit o clădire foarte frumoasă cu o suprafață de 840 metri pătrați și 4 ateliere, cu o suprafață de 510 metri pătrați. Inaugurarea noului edificiu a avut loc în 5 noiembrie 1895. Atelierele școlii au fost dotate cu cele mai moderne mașini ale vremii.
În anul 1905 a fost construită, după planurile arhitectului Emil Tabacovici, în stil neoclasic cu elemente în manieră 1900, o somptuoasă sală de festivități pentru Școala de Arte și Meserii, pentru care statul plătea o chirie de 600 florini. Începând cu anul 1928, edificiul a rămas gratuit la dispoziția ministerului, cu condiția să fie păstrată școala cu profilul profesional. Școala a funcționat înainte de 1918 cu IV clase, fiind primiți numai elevi care au împlinit 14 ani, și care au terminat 6 clase normale sau 2 clase ale școlilor secundare.
După 1 decembrie 1918 şcoala va fi preluată de autoritățile române, limba de predare fiind limba română.
În 25 septembrie 1920 a fost numit director Pavel Percea. Școala a rămas în continuare tot cu 4 clase, primind absolvenți de 3-4 clase secundare, până în anul școlar 1921-1922.
În anul 1922, în urma ordinului nr. 17631/1921, a fost introdus încă un an pregătitor, în care se primeau și absolvenți a 4-6 clase primare.
Între anii 1920 – 1930 şcoala funcţionează sub denumirea de Şcoala de Arte şi Meserii, după care până în anul 1936 se numeşte Şcoala Superioară de Arte şi Meserii. În anul 1936 devine Liceul Industrial „Aurel Vlaicu”, iar în perioada 1939 – 1941 se transformă în Şcoala Tehnică Industrială.
Pregătirea teoretică şi practică a elevilor se făcea în: tâmplărie, lăcătușerie, sculptură în lemn și ghips, orfevrărie, electrotehnică (din 1930) şi mecanic auto, iar din 1932 s-a început şi pregătirea în meseria de şofer profesionist.
Absolvenții primeau o diplomă pe baza căreia dețineau un brevet de muncă, iar după 2 ani de practică, își puteau scoate brevet de meseriaș independent.
Școala era dotată cu ateliere, în care se găseau tot felul de mașini unelte și 11 maiștri specialiști, fapt ce presupunea o foarte bună pregătire practică pentru elevi. Corpul didactic a fost compus din 4 ingineri și 4 profesori titrați, care se preocupau ca elevii să primească maximum de cunoștințe teoretice și tehnice necesare.
Pe lângă corpul didactic și maiștrii specialiști, funcționa și un Comitet Școlar care se îngrijea ca școala să aibă cele mai bune condiții materiale pentru a putea produce specialiști cu cea mai bună calificare.
Școala avea și o producție proprie, lucrările fiind executate numai la comandă, aprobate de direcțiunea școlii. Valoarea anuală a producției școlii se ridica la 300 – 400.000 de lei. Prețul de cost era achitat jumătate la depunerea în scris a comenzii, iar jumătate la livrarea produsului.
Produsele școlii erau:
 secția mașini: menghine, prese, roți dințate, mașini de găurit etc.
 secția lăcătușerie: diferite unelte, grilaje, mașini de gătit etc.
 secția lăcătușerie artistică: vase pentru flori, stelaje din fier și tablă etc.
 secția tâmplărie: diferite mobile, dormitoare, birouri, biblioteci, stative pentru flori din placaj, decorate cu intarsii și sculptură etc.
În ziarul Românul în articolul intitulat ”Elevii care s-au distins la expoziția școalelor profesionale din Arad”, se menționează că Școala de arte și meserii a expus minunate mobile, care prin execuția lor pot rivaliza oricând cu cele mai pretențioase firme industriale din domeniu. Sunt de asemenea, menționați elevii școlii care s-au distins prin lucrările lor.
Liceul industrial de băieți, numit astfel prin Legea de organizare și funcționare a învățământului industrial din 1936, continuă activitatea Școlii Superioare de Arte și Meserii din Arad. Elevii liceului erau pregătiți să devină maiștri în ramurile mașini-unelte, lăcătușerie, forjă, electrotehnică, tâmplărie, sculptură în lemn și ipsos.
După cel de-al doilea război mondial, între anii 1950-1956, după reorganizarea învățământului românesc conform modelului sovietic, școala devine Școala Medie Tehnică, absolvenții săi fiind încadrați ca maiștri cu înaltă calificare sau tehnicieni. În anul școlar 1956-1957, Școala Profesională de Ucenici nr. 1 pregătește cadre de maiștri în toate meseriile necesare industriei arădene.
Din anul școlar 1957-1958, prin fuziunea școlii profesionale de ucenici cu școala profesională ”Gh. Dimitrov”, se constituie Școala Profesională a Uzinelor de Vagoane ”Gh. Dimitrov” Arad. Aceasta pregătea muncitori calificați în meseriile necesare uzinei. Din anul 1959 se înființează Grupul Școlar al Întreprinderii de Vagoane, cumulând și activitatea Școlii Medii Tehnice, înființată în anul 1958. În 1962 se înființează și Școala de maiștri în cadrul grupului Școlar al IVA. În anul 1974, acesta devine Liceul industrial nr. 1 Arad.
După 1989 conducerea şcolii a făcut demersurile necesare în vederea retribuirii numelui de Liceul Industrial Aurel Vlaicu. În aprilie 1992, prin hotărârea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, a fost stabilită denumirea oficială a şcolii sub forma Grupul Şcolar Industrial nr. 1 Aurel Vlaicu. Acesta cuprindea şcoala profesională şi liceul cu profil industrial şi teoretic. Școala a primit denumirea de Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Arad la 1 septembrie 2011, iar din 1septembrie 2018 - Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”.
Schimbările survenite în titulatura şcolii în 127 de ani de existenţă nu au afectat însă menirea şcolii, aceea de formare a absolventului complex, a specialistului capabil să răspundă exigenţelor în schimbare ale economiei de piaţă, cu spirit de creativitate, cu o cultură profesională organizată în jurul computerului.

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron