Satul copilăriei mele, Vinga

#1
Vinga este un sat frumos cu obiective turistice şi o istorie interesantă.
Vinga datează din 1231, după jefuirea facută de turci a fost repopulată între 1737 şi 1741 cu aproximativ 125 de familii de Bulgari veniţi din Vestul Bulgariei (Ciprovţi) trecând peste Dunăre împreună cu alte familii de bulgari care s-au stabilit în Câmpia Banatului. În data de 1 august 1744 primeşte statutul de oraş de la Împărăteasa Maria Tereza. 1 August fiind declarată ziua oficială a Vingăi.
După Al Doilea Război Mondial si odată cu revocarea pământului de către statul comunist, familile Bulgare “migrează” cătreoraşe (Arad, Timişoara) rezultând în cresterea numărului de familii Româneşti.
În acest moment familiile bulgare reprezinta aproximativ 30% din populaţia Vingăi iar alte etnii 20%.Totalitatea locuitorilor fiind aproximativ 6050.
Pe langă aceasta istorie interesantă avem si obiective turistice\monumente:
Unul dintre acestea fiind Biserica Romano-Catolica construită iniţial în 1749. Apoi în 1890 mărirea ei a fost completată de Reiter Eduard iar inginerii care au ajutat la mărirea acesteia au fost Antony Toma si Hostalek Carol, în 1891 terminată apoi în 1892 sfinţită.
Al doilea ar fi fabrica de ciocolată , sau ce a mai rămas din ea, care se spune că ar fii avut ciocolată mai bună decât cea elveţiană si se exporta în America, Germania şi Japonia. Reţeta a fost îngropată odată cu moartea fondatorului.
Pe lângă acestea mai sunt două parcuri pentru copii, două şcoli, două grădiniţe şi o sală de spectacole. Aş alege sa locuiesc în continuu la Vinga decât să mă mut la oraş deoarece am prieteni si mă pot distra cu ei in parcurile mai sus menţionate, sala de spectacole si din cauza liniştii pe care nu o poţi găsi la oraş.
Aceasta este Vinga si sper ca v-a plăcut

Autor: Neagu Raul
Clasa: a VII-a A, Liceul Tehnologic Vinga
Coordonator: prof. Felfoldi Marta

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron